Nu știu să folosesc cardul pentru facturile la energie: iată cum trebuie cheltuiți cei 1.400 de lei

de: Mădălina Bahrim
02 02. 2023

Începând de luna aceasta, milioane de români vor primi acasă celebrele carduri pentru energie. Vorbim despre niște vouchere în valoare totală de 1.400 de lei, bani ce vor fi oferiți beneficiarilor în două tranșe de câte 700 de lei.

Ei bine, mulți români se tem de faptul că vor întâmpina dificultăți atunci când vor dori să utilizeze aceste fonduri, dat fiind faptul că banii nu pot fi retrași în numerar și folosiți ca atare, ci a fost pus la punct un mecanism clar cu privire la utilizarea acestor tichete energetice.

Iată lista completă a serviciilor și produselor ce se pot achita cu aceste carduri de energie: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

De asemenea, e important de precizat că pot plăti facturi curente sau restante, doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului. Cu un card se pot face mai multe plăți, către mai mulți furnizori, până la epuizarea sumei.

Cum plătești factura prin cardurile de energie

Iată cum se efectuează plata cu aceste carduri speciale:

-La orice subunitate a Poștei Române SAU la poștașul care a sosit la domiciliul beneficiarului.
-Se completează plata prin mandat poștal, către contul furnizorului de energie (ori al asociației de proprietari/locatari).
-Se primește dovada plății, pe care este scrisă suma rămasă după efectuarea plății, valoarea plății/plăților efectuate și furnizorul/furnizorii către care s-a efectuat plata.

Trebuie să mai știi și faptul că vei avea posibilitatea de a plăti online. Compania Naţională „Poşta Română“ va asigura funcționarea aplicației online pentru achitarea facturilor, ce urmează să fie disponibilă de la 20 februarie pe site-ul posta-romana.ro.

„Vorbim despre cea mai importantă inițiativă de acest gen derulată până acum în țara noastră, cu un impact deosebit la nivelul grupurilor vulnerabile. Este o măsură luată pentru a contribui în mod real si direct la creșterea calității vieții și la diminuarea considerabilă a riscului de excluziune socială, prin asigurarea capacității gospodăriilor că își asigură serviciile energetice necesare, la costuri accesibile. Sunt 4 miliarde de lei pe care am agreat cu reprezentații Comisiei Europene să îi folosim în acest sens, pentru a veni în sprijinul a 2,8 milioane de locuințe. Procedura este simplă, potențialii beneficiari trebuie să știe că vor fi înștiințați dacă din diferite motive nu îndeplinesc criteriile.

Dincolo de discuțiile din spațiul public privind modul în care se va implementa această măsură, mecanismul ales este cel mai viabil din perspectiva faptului că a fost necesară crearea posibilităților ca toate formele de energie să poată fi decontată, incluzând aici și energia termică aferentă încălzirii în cazul blocurilor și locuințelor colective, cât și a faptului că această măsură se va deconta 100% din fonduri europene, fiind obligatorie păstrarea unei piste de audit și asigurarea trasabilității întregului flux financiar, până la plata facturilor la nivelul individual al beneficiarului eligibil al măsurii.

Un alt avantaj care a vizat implicarea Postei Române, a fost nevoia de acoperire a zonelor rurale, Poșta Română având cea mai extinsă rețea de oficii poștale și de factori poștali din această perspectivă la nivel național, dar și profilul grupului țintă format din vârstnici și alte tipuri de beneficiari ai unor prestații sociale, care în mod uzual interacționează cu serviciile Poștei Române.

Nu am fi reușit să implementăm această măsură fără implicarea și dedicarea partenerilor noștri, care în ultima lună și jumătate au depus eforturi zilnice ca acest mecanism să devină operațional și oamenii să poată fi sprijiniți. În acest sens vreau să aduc mulțumiri Poștei Române, Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Ministerului de Finanțe, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Telecomunicații și Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru toată implicarea și seriozitatea cu care ne-am mobilizat”, a transmis ministrul Marcel Boloș.